Despre îndrăgosteală sau cupidonism

Îndrăgosteala este un fenomen al mişcării hormonal-sentimentale al secolului nostru. Îndrăgosteala are de-a face cu faţada şi are ca material de bază paiele, care din cauza căldurii peste limită din corpul celor implicaţi, iau foc imediat, arzând cu putere câteva minute, săptămâni, luni, uneori ani, după care se stinge brusc.

Subiecţii acestui curent au fost săgetaţi nemilos de zeuţul Cupidon, care împreună cu soluţia de îndrăgosteală din vârful săgeţii, le-a mai dat şi nemintoşenia lui de copilandru zburdalnic. De aceea pe aceşti săgetaţi îi voi numi cupidonişti, că îndrăgostiţi nu pot fi numiţi. De ce? Păi în primul rând dragostea este matură, şi chiar dacă se înfiripează între nematuri, îşi păstrează maturitatea divină. Dragostea este simţită, îndrăgosteala, nu! Dragostea este decentă, îndrăgosteala este indecentă şi se afişează pe toate gardurile, stâlpii, străzile, staţiile…, etc, şi mai nou pe messengere la avatare şi status-uri, hi5-uri, facebook-uri şi alte străzi virtuale. Dragostea nu crede declaraţiile răsuflate gen: “nu pot trăi fără tine!”, deoarece ea ştie că deşi tu crezi că nu poţi trăi fără el, el poate trăi fără tine, şi invers.

Îndrăgosteala se adresează în primul rând formei: Cum araţi? Ce araţi? Cât araţi? Nu prea este interesantă de fond. Deoarece îndrăgosteala ignoră creierul şi slăveşte inima, este atrasă de dotări şi dă la o parte performanţele.

Cupidoniştii sunt uşor de recunoscut, se înmulţesc repede şi că aproape-i calci în picioare. Ei arată ca nişte căsătoriţi după modul cum se sărută în public, şi în pozele afişate virtual. Vorbesc cu nonşalanţă despre sex, ca despre telefonul mobil, ştiu multe despre sex şi în ale sexului dar habar nu au despre dragoste şi puritatea ei. Cupidoniştii sunt foarte asemănători maneliştilor: mult zgomot şi faţadă pentru nimic… profund. Cei mai mulţi cu buzele umflate de pe pământul acesta, sunt cupidonişti, deşi nu au primit nici o lovitură în faţă… Sunt aşa pentru că neastâmpăratul Cupidon s-a jucat iar cu săgeţile şi din nefericire, pentru partea nesăgetată, o săgeată l-a nimerit pe partenerul sau partenera, iar aceştia au plecat… să caute unde a căzut cealaltă săgeată.

Îndrăgosteala nu se adresează doar adolescenţilor şi tinerilor necăsătoriţi ci şi unor căsătoriţi. Prin afişările lor virtuale şi reale, ne dau de înţeles că tocmai vor merge în dormitor, sau sunt proaspăt întorşi. Nici ei nu au reuşit să treacă de faza de cupidonişti, că ar fi înţeles că dragostea nu este ostentativă precum revistele pe tarabă, ci evidentă precum lumina zilei.

Frica mea este că îndrăgosteala va deveni o pandemie a timpului nostru, în timp ce îndrăgostirea autentică va deveni istorie. Cupidoniştii de azi, au toate şansele să ajungă concubinii şi divorţaţii de mâine, care vor duce mai departe moda imaturităţii sentimentale. Este o inflaţie de îndrăgostiţi dar o mare criză de dragoste. Declaraţiile de dragoste ale cupidoniştilor se aseamănă cu promisiunile din campaniile electorale; se promit multe, dar prea puţini vor trece la împlinirea lor.

În încheiere, iată câteva texte biblice care să ne servească la toţi spre învăţătură, mustrare şi mai ales pocăinţă:

În Romani 12,9, apostolul Pavel ne sfătuieşte prin glasul Duhului Sfânt ca “dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” Tot el îi spune lui Timotei că “ţinta poruncii (lui Dumnezeu) este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută“, iar apoi într-o altă scrisoare, aceluiaşi Timotei, îi spune: “Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” (1Timotei 1,5 şi 2Timotei 2,22, sublinierea îmi aparţine).

Scriptura nu este deloc împotriva îndrăgostirii, Dumnezeu Însuşi a pus în noi această atracţie firească între un bărbat şi o femeie. Lui Dumnezeu îi place să vadă îndrăgostiţi, Îi place să audă declaraţii de dragoste, dar să fie aşa cum am vazut mai sus: curate, neprefăcute, rupte din cele cereşti. Dragostea vine inevitabil, la toţi oamenii normali, dar trebuie lasată să vina la vremei ei; doar atunci rodul ei este dulce. Apostolul Petru chiar ne sfătuieşte ca “Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate” (1Petru 4,8). Aşadar, dragostea autentică, cea ruptă din Rai, reduce pacatele, nu le înmulţeşte. Tu de care dragoste ai? Iubiţi-vă înţelept!