adventistbanat.ro

Meniu

Ce credem:

Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea isi exprima marturisirea de credinta prin formularea a douazeci si sapte de doctrine, doctrine ce constituie o sinteza a Revelatiei lui Dumnezeu, a Sfintelor Scripturi, si a caror autoritate si autenticitate decurge din intreaga Biblie. Criteriile de formulare dogmatica a acestei marturisiri de credinta rezida chiar din prima doctrina (cea cu privire la autoritatea Sfintelor Scripturi) iar in forma rezumativa ele sunt reprezentate astfel:

1. Revelatia lui Dumnezeu:
Revelatia lui Dumnezeu este o reprezentare fidela a ceea ce El a dorit sa ne descopere despre Sine si se reflecta in natura , (Rom. 1:19-20) , in Sfintele Scripturi (Tit 1:3) si in Iisus Hristos Domnul. Din autenticitatea informatiilor din Biblie, din felul cum este alcatuita, datorita calitatii de a vorbi fara greseala despre evenimente care urmau sa se intample si datorita puterii de a schimba vietile oamenilor, rezulta cu necesitate ca ea este de sorginte divina.

2. Sfanta Treime:
Potrivit adevarurilor explicite si implicite ale Sfintelor Scripturi credem in existenta unui singur Dumnezeu real, detasandu-ne evident de ereziile condamnate in primele patru Sinoade Ecumenice. Acest Dumnezeu este de substanta unica(ousia) si Unul (Deuteronom 6:4; EfCseni 4;5) si se manifesta in trei persoane (hypostasis-uri), Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Duhul Sfant.

3. Dumnezeu Tatal:
Dumnezeu Tatal este prima persoana a dumnezeirii care are viata in Sine si care exista prin Sine. El ne este descoperit in Vechiul Testament, in Noul Testament si in mod special in Fiul Sau Iisus Hristos. El este un Tata al indurarii, al iubirii, al rascumpararii si nu in ultimul rand al dreptatii. Sinteza caracterului Sau este surprinsa cel mai reprezentativ in cele zece porunci (Exod 20) si in iubirea sa aratata in Hristos (Ioan 3:16)

4. Domnul Iisus Hristos:
Domnul Iisus Hristos este a doua persoana a Dumnezeirii, este preexistenta (Ioan 1:1-3), prin inomenire devine singura entitate ce uneste divinul cu umanul in aceeasi persoana iar acest lucru este realizat de catre Dumnezeire in vederea rascumpararii creatiei. Divinitatea si omenitatea Sa este dovedita de Dumnezeu-Tatal, de El insusi, de prooroci, de apostoli de catre ingeri si chiar de catre demoni. Iisus Hristos este Dumnezeu-Om.

5. Duhul Sfant:
A treia persoana a Dumnezeirii este Duhul Sfant. Atribute ca: vointa, cunoasterea, nazuinta, dragostea, intristarea, posibilitatea de a pacatui impotriva Sa, evidentiaza calitatea de persoana excluzand ideea ca Duhul Sfant este doar o energie. Duhul Sfant a participat la creatiune cu Tatal si cu Fiul (Gen. 1:2), transforma caracterul (Ioan 3:5),convinge de pacat (Ioan: 16:8) ne calauzeste in tot adevarul (Ioan 16:13) si conduce Biserica prin darurile spirituale si in prezent.

6. Originea raului si cadere in pacat:
Raul a fost „zamislit” de catre Lucifer (Isaia 42:12-14) iar formele si rezultatele pe care noi i le percepem se datoreaza in primul rand neascultarii lui Adam si al Evei precum si atasamentului nostru fata de aceasta neascultare. La acest nivel istoria raului a inceput in Eden (Gen. 3:16) iar el se identifica cu pacatul fiind socotit ca o rebeliune impotriva lui Dumnezeu.

7. Planul Mantuirii:
In ciuda aparitiei pacatului, Dumnezeu nu-si abandoneaza creatia Sa si nici nu si-o distruge ci, datorita dragostei Sale face un plan (Efeseni 1:9-11; 3:9-11), un Plan al Mantuirii. Acest plan este realizat in Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 14:6) cu scopul de a mantui neamul omenesc, de a inlatura discordia din univers si pentru a glorifica Legea lui Dumnezeu ca o expresie a caracterului Sau (Isaia 42:21).

8. Nasterea din nou:
Omul poate scapa de efectele finale ale pacatului si poate beneficia de rezultatele Planului de Mantuire numai in conditiile in care se naste din nou. (Ioan 3:3) Aspectul public al nasterii din nou este botezul, la varsta adulta si prin scufundare in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, iar aspectul launtric al nasterii din nou este pocainta ce consta intr-o schimbare a directiei de mers, o schimbare a gandirii si o adanca parere de rau fata de relele savarsite precum si parasirea acestora.

9. Indreptatirea prin credinta:
Mantuiti sunt doar oamenii pe care Dumnezeu ii indreptateste. Aceasta indreptatire nu este rezultatul demersurilor facute de oameni prin fapte bune sau altceva de acest gen. Cei mantuiti sunt indreptatiti de catre Dumnezeu in Iisus Hristos prin credinta (Romani 3:24). Sfintirea prin credinta isi face autentica existenta intr-o viata de ascultare fata de Legea Morala a lui Dumnezeu.

10. Decalogul:
Legea lui Dumnezeu este apreciata de Biblie, Cuvantul lui Dumnezeu (Romani 7:12). Cuvintele pe care Dumnezeu le rosteste la Sinai (Exod 20) si pe care El insusi le noteaza pe doua table de piatra, constituie cele zece porunci si reprezinta caracterul Lui. Ele obliga pe toti oamenii indiferent de loc si timp.

11. Sabatul biblic si pseudo-sabatul:
Biserica Adventista de Ziua a Saptea se identifica cu sabatul zilei a saptea, adica sambata, ne socotind ca acest lucru ar constitui un fel de iudaizare. Sambata ca zi de odihna este instituita inca din Eden (Gen.2:2-3), face obiectul scrierii ei pe tabla de piatra chiar de catre Dumnezeu iar autenticitatea ei este evidentiata fara rezerve in practica Domnului Iisus Hristos, a Sfintilor Apostoli si a primilor crestini. Din acest motiv sfintirea ei constituie o problema de ascultare de Dumnezeu si in consecinta de moralitate; sarbatorirea altor zile cu caracter de inlocuire a sambetei presupune neascultare.

12. Sanctuarul si judecata de cercetare:
Sanctuarul construit dupa chipul pe care Dumnezeu i la aratat lui Moise este o asezare in imagine concreta a felului cum are loc lucrarea mantuirii neamului omenesc; iertarea zilnica si iertarea finala, reprezentata prin Marea Zi a Ispasirii. Potrivit Epistolei catre Evrei, si nu numai, Iisus Hristos si-a luat prerogativele de Mare Preot si savarseste acum in cer, Judecata de cercetare in Sfanta Sfintelor din ceruri urmata apoi de curatirea Sfantului Locas. Aceasta realitate va consemna sfarsitul istoriei pacatului.

13. A doua venire a lui Iisus Hristos:
Cel mai magistral eveniment consemnat de Sfintele Scripturi, ce urmeaza sa se intample, este revenirea Domnului Iisus Hristos (Ioan 14,2.3). Acest eveniment a fost consemnat si in Crezul fundamental al crestinismului si continua sa fie speranta tuturor credinciosilor. Biblia ne asigura de faptul ca revenirea Sa va fi de dimensiuni cosmice si in consecinta vizibila (Faptele Apostolilor 1:9-11; Apoc. 1:7). Sunt prevestite semne care preced venirea Lui, si acest eveniment este justificat atat de dorinta lui Dumnezeu de a-si mantui pe alesii Sai cat si de faptul ca raul isi va fi aratat suficient ceea ce poate sa ofere. Credem intr-o revenire certa si iminenta.

14. Natura omului:
Starea omului de dupa pacatuire justifica invierea, judecata si revenirea Mantuitorului. Dupa ce omul moare, nu exista nici entitate fizica si nici entitate spirituala cu capacitate intelectuala si cnstienta existentei de sine. Daca un asemenea lucru ar fi adevarat cele trei evenimente precizate mai sus nu si-ar avea sensul si respectiv intreaga Biblia ar fi fara credit. Omul a fost creat astfel: „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.” (Gen. 2: 7). Cand omul moare, tarana se intoarce in pamant iar duhul de viata la Cel care la dat.

15. Invierea:
Domnul Iisus Hristos este invierea si viata (Ioan 11:25). In experienta mortii si invierii Sale avem nadejdea ca si noi chiar daca va fi sa murim vom invia. Biblia ne invata despre existenta a doua invieri. O inviere la a doua revenire a Domnului Iisus Hristos, a celor care au adormit in El(1 Tesaloniceni 4,16) si a doua inviere a celor nelegiuiti, inviere ce va avea loc la o mie de ani dupa cea dintai (Apocalips 20:5.13). Cei dintai vor invia pentru viata vesnica iar ceilalti pentru pedeapsa finala.

16. Spiritismul antic si modern:
Din perspectiva Sfintelor Scripturi Satana este socotit ca fiind primul medium spiritist prin sarpele din Eden . In antichitate aceasta manifestare s-a dezvoltat si consta in chemarea mortilor, in ghicit, in prezicerea viitorului etc. Nici lumea moderna si post moderna nu face exceptie dat fiind faptul ca astazi aceste practici au devenit extrem de normale pentru o mare parte din populatia lumii intr-o extrem de mare varietate religioasa. Biblia condamna aceste practici (Isaia 8:19-20). Potrivit Bibliei, aceasta forta demonica va reusi sa uneasca lumea in ultima ei atitudine impotriva lui Dumnezeu.

17. Biserica ramasitei:
Ca o antiteza la aceasta alianta universala va sta biserica lui Dumnezeu (1 Tim. 3:15). In aspectul ei vizibil fiind caracterizata de credinta lui Iisus, de rabdarea sfintilor si de pazirea Poruncilor lui Dumnezeu iar in aspect invizibil de toti credinciosii ce vor decide pentru aceasta Biserica in criza finala.

18. Cele trei solii ingeresti:
Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea se identifica cu biserica lui Hristos si isi considera ca o datorie sfanta propovaduirea intreitei solii Ingeresti (Apoc. 14:6-12), adica: Evanghelia vesnica, mondiala si culminanta, sosirea ceasului judecatii, prabusirea confuziilor rezultate din miscarile de unire religioasa si valoarea determinanta a respingerii inchinarii la „fiara” si primirea semnului ei.

19. Harul si cele doua legaminte:
Nimic din cele mentionate ca atitudini si ca fapta nu platesc mantuirea noastra. Innoirea Vechiului Legamant in Hristos ne face beneficiarii Noului Legamant si in consecinta primitori ai mantuirii acordate prin Har: (Efeseni 2:8-9).

20. Spiritul Profetiei:
Desi la acest nivel suntem uneori interpretati tendentios, Biserica noastra nu promoveaza o altfel de traditie a parintilor bisericesti pe care o crede autentica in raport cu traditia bisericilor traditionale, respectiv cea Ortodoxa si cea Romano Catolica. Pe de alta parte nu putem afirma ca scrierile lui Ellen G. White sunt doar niste scrieri comune. Datorita puterii lor de a schimba viata oamenilor, datorita puterii lor de a ne intoarce la Sfintele Scripturi si datorita faptului ca se identifica cu ceea ce Sfintele Scripturi pretind pentru calitatea unui profet, gasim in identitatea acestor scrieri, identitatea unui profet al zilelor noastre.

21. Botezul:
Botezul este o marturie publica a celui in cauza, despre credinta sa si despre schimbarea vietii sale. Impreuna cu Sfanta Cina constituie pilonii fundamentali ai marturiei crestine cu privire la ceea ce Hristos a intreprins pentru noi in vederea mantuirii. Se administreaza doar adultilor in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant (Matei 28: 19)

22. Cina Domnului:
Asa cum am anticipat deja, al doilea act de cult comemorativ este Sfanta Impartasanie. Acesta a fost instituit in mod personal de catre Iisus Hristos (Matei 26:26-28) si presupune o pregatire minutioasa a celui in cauza (1 Corintei 11:28). Impartasirea are loc dupa actul umilintei, spalarea picioarelor, cu paine nedospita si cu vine nefermentat.

23. Ispravnicia crestina:
Potrivit Sfintelor Scripturi, fiecare crestin este un ispravnic al bunurilor pe care Dumnezeu i le-a dat in administrare. Astfel, viata si tot ceea ce are nu ii apartin in sens privat ci doar pentru a fi administrate (1 Corinteni 6:19). In acest sens fiecare crestin adventist gaseste ca o datorie de onoare sa dea lui Dumnezeu prin Biserica a zecea parte din veniturile sale si alte daruri in raport cu binecuvantarile pe care le primeste din partea cerului.

24. Corpul nostru – un templu:
In Biserica Adventista de Ziua a Saptea se da o atentie deosebita trupului uman. Pentru fiecare membru conteaza ceea ce el este; el este templu Duhului Sfant (1 Corinteni 6:19-20), conteaza ceea ce mananca; se consuma doar alimente pe care Biblia le numeste ca fiind curate (Levitic 11:1-47) si conteaza ceea ce bea sau ceea ce introduce in corp prin alte metode (injectabil, prin respiratie etc.); fara alcool, tutun, cafea, droguri etc.

25. Idealuri crestine:
Fiecare membru al Bisericii trebuie sa fie o reprezentare pozitiva a idealurilor crestine. Acest lucru se reflecta in viata particulara: el este o lumina a lumii (Matei 5:14), in viata publica: promoveaza recrearea nevinovata (Filipeni 4:4) si detesta placerile vinovate (Prov. 29:14), in viata profesionala: socotesc o cinste in a lectura cartile cu un continut calitativ ridicat si vad arta ca un dar al lui Dumnezeu atunci cand aceasta promoveaza valorile morale umane si in viata de familie: casatoria este o institutie divina pe care la care omul nu are dreptul sa atenteze: divortul fiind justificat doar in caz de adulter (Matei 19:6; Matei 5:32)

26. Crestinul si autoritatea civila:
Autoritatea civila este instituita de Dumnezeu (Romani 13:1; Ioan 19,11). Datorita acestui fapt fiecare credincios apreciaza rolul acestea si gaseste ca o datorie de onoare respectarea legilor tarii in care locuieste. Pe de alta parte, atunci cand o autoritate civila isi depaseste atributiile pretinzand ascultare in detrimentul Sfintelor Scripturi, adica impotriva poruncilor lui Dumnezeu, fiecare crestin trebuie sa decida in a asculta mai mult de Dumnezeu decat de oameni (Faptele Apostolilor 5:29).
27. Organizatia in Biserica Adventista de Ziua a Saptea:
Urmand exemplul poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Exod 18:17-22) si al crestinismului timpuriu (Faptele Apostolilor 6:3-5), Biserica noastra crede ca are obligatia sa fie organizata pe principii biblice pentru a putea sa indeplineasca lucrarea pe care Dumnezeu i-a incredintat-o. Astfel, organizarea are la baza doua principii: 1. principiul comunitatii (Efeseni 2:19-22) si 2. principiul slujbei (Efeseni 4:11-12). Din acestea doua rezulta si datoriile membrilor.