Cei doi Bar-Abba

6. La fiecare praznic al Paştelui, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei.
7. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală.
8. Norodul s-a suit şi a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea întotdeauna.
9. Pilat le-a răspuns: “Voiţi să vă slobod pe Împăratul iudeilor?”
10. Căci pricepuse că preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mâna lui.
11. Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba. (Marcu 15, 6-11).

Eliberarea unui prizonier de Paşte mi se pare ciudată. Am făcut nişte cercetări şi se pare că nu era un obicei roman general. Doar Pilat îl practica pentru a-şi mai înbunătăţii profilul lui în faţa iudeilor. Dacă Pilat a legat eliberarea unui prizonier cu ocazia Paştelui de eliberarea evreilor din Egipt, eliberare care se sărbătorea exact de Paşte, nu ştiu, deşi nu este exclus. Părerea mea este că a fost o practică inutilă, logic vorbind. Ce sens aveau cheltuielile şi vărsările de sânge pentru a prinde un rebel periculos, dacă existau şanse ca apoi să fie graţiat la cererea poporului?

Aplicaţia spirituală ce derivă de aici ar trebui să ne dea de gândit. Ce sens au devoţiunile noastre, închinările noastre, consacrările noastre de peste an dacă o dată sau de mai multe ori ne permitem să dezlanţuim păcatul din noi, doar pentru a face pe placul mulţimii interioare care este firea noastră pămîntească cu patimile şi poftele ei? Un dezmăţ bate zece pocăinţe, ca efect exterior dar şi interior . Îţi va fi mai greu a doua oară să-l prinzi pe Baraba iar costurile vor mai mari. De aceea, Baraba trebuie să rămână acolo unde îi e locul, în temniţă, şi nu-l lăsaţi nici pe Pilat, glasul lumii, să-l scoată de acolo. Singurul care trebuie să fie liber în viaţa noastră este Isus. O viaţă liberă este aceea pe care Isus o eliberează de tot ce este înrobitor. Pentru firea noastră nu este uşor să privescă aruncarea la gunoi a idolilor, a plăcerilor nesfinte, a dorinţelor de răzbunare, a gândurilor murdare, a cuvintelor ce rănesc, etc. Dacă nu-I dai lui Isus libertate în viaţa ta şi nu-I permiţi să te transforme, vei rămâne sub mâna lui Baraba, care te va schimonosi după chipul şi asemănarea lui.

Oricum Pilat a dat-o rău în bară; şi cu judecata şi cu logica. Un lucru care a cântărit greu pentru Pilat, în condamnarea lui Isus a fost declaraţia iudeilor: „Dacă-L eliberezi, nu eşti prieten cu Cezarul! Oriceine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului!” (Ioan 19,12b). Logic gândind, nu Isus era pericolul Romei, şi în prima fază Pilat a fost conştient de asta, dar tărăgănarea şi şovăirea l-au condus într-un labirint decizional din care nu a mai ieşit. Inamicul Romei şi al Cezarului era chiar cel graţiat, Baraba, care dacă ar fi avut posibilitatea, i-ar fi luat capul împăratului. Prin eliberarea lui Baraba, Pilat a mai descis o cale pentru vărsare de sânge şi a intensificat ameninţarea suveranităţii romane. Pilat nu a ştiut probabil, că cine-şi lasă creierul la culcare, rămâne fără cap.

Un alt lucru interesant, de toată frumuseţea, este următorul: Baraba este un nume aramaic, Bar-Abba, care înseamnă (ţineţi-vă bine!) fiul tatălui[1]. Ca o ultimă ironie, după bătaia de joc de proces de la curtea marelui preot, Isus, adevăratul Fiul al Tatălui, Fiul care a adus doar cinste şi onoare Tatălui, este respins pentru ca un alt fiu, un ratat, un criminal şi o ruşine pentru tatăl lui, să-I ia locul. Viţa nobilă, Isus, Fiul Tatălui ceresc, a fost dată la o parte pentru o viţă sălbatică, Baraba, fiul tatălui întunericului. Din doi fii de tată, doi Bar-Abba, a fost ales fiul ruşinii, iar cinstea a fost murdărită în colbul vremii de atunci, pentru ca şi fiii ruşinii să poată fi înnobilaţi de Tata. Alegerea a fost între ură şi iubire, între omul războiului şi Omul păcii, între răzbunare şi iertare. Isus sau Baraba? Este provocarea pe care Isus ne-o pune înainte zilnic. Prea adesea însă, principiile lui Baraba, sunt cele care ne tentează şi le dăm curs. Astfel se explică, de ce, după 2000 de ani, de la acea decizie a poporului, încă mai suferim de pe urma violenţei, războaielor şi altor rele. Omul războiului încă este cel mai solicitat în timp ce Omul păcii eterne, rămâne legat. Rămâne şi pentru azi aceeaşi întrebare: Isus sau Baraba? Tu, pe cine alegi să eliberezi azi, şi în fiecare zi?

[1] George R. Knight, Exploring Mark, Review and Herald, p. 281